balada unui lup

In sute de sclipiri a diminetii
Ei se-alintau ca doi copii,
In ochi proptite, firele tandretii,
Zburdau pe ninsele cimpii

O picatura de arur stravezie
I-a rasarit in ochi precum o stea,
Un zimbet a lasat din modestie
Si s-a intins pe neaua grea

El,muribund de atita frumusete
Si-a intins botul pe blana ei
Nu mai gaseau ei timp pentru tristete
Caci se scaldau in palma dragostei

Si nu era fiinta mai ferici pe lume,
Chiar de e lup si chiar de e hoinar
Exista ea si asta toate spune,
Iar dragostea nu e ceva bizar.

Era un frig cumplit de munte
Insa in inimi focul flacara,
In sute de ecouri ciunte,
Bataia inimilor triumfa

Asa o stare de euforie
Traia atunci ,in permanent
Sa fii tatic nu e o meserie
Insa de ea,era el dependent.

O inima fierbinte pe-un timp rece
Scotea doar aburi de smarald,
Dar frigu-e dur si timpul trece
Si el pleca sa caute un loc mai cald

Doar urlete de despartire
Se auzeau repetitive-n cale,
Dar de la ea, numai nestire
Se auzea cind cobora la vale.

Cu remuscari, insa prudent mergea
Cind... o impuscatura,
Din virf de munte tare evoca
In inima de lup o crapatura

Era inspaimintat si tremura
Cind capul inspre brazi il ridicase
Si chipul ei in fata-i aparea
Iar ginduri proaste inima i-o invadase.

Nu mai simtea nici oboseala
Si nici foamea nu o mai simtea,
Simtea doar frica cea fatala
Iar inima cu zgomote batea.

Nu mai vedea nici deal nici vale
Caci alerga la ea ca un nebun
Rupea tot ce-apare in cale
De e dusman de e strabun.

Si iata-l, cu ochii plini de lacrimi
O privea lung si muritor
Vedea in fata numai patimi
Si se stinge deja de dor.

O lacrima din ochi prea azurie
A cazut peste pamintul inghetat
Si a cuprins culoare josului rosie
Iar el,linga iubita s-a lasat.

Un scheunat a tremurat in zare
Un urlet de un spirit iubitor,
Era in suflet disperat prea tare
Si-avea parte de-un groaznic fior.

Dar trupul ei inca bolnav de viata
Zacea in singe innecat,
Prin prisma ei murea inc-o speranta,
Trei suflete in cer s-au ridicat

Cita durere, cita-amaraciune
In ochii lui ceteai un univers
Intunecat si negru de taciune
Cu un gind de razbunare prea pervers

Un simplu glonte dar cita durere
Si trei embleme intr-un funerar,
Caci ea,cu ei erau o avere
Insa acum e doar un lup hoinar.

Ploaia

Un zgomot plin de albastrime,
Cu picaturi strinse-n multime
Cad rapid in ritm de vals,
Producind un plinset fals.

Nouri negri cadentati,
Peste noi,greoi lasati
Se apasa pe nervuri
Ce goale circula-n strimturi.

Un liman de lacrimi sacre
Spala un soi de poame acre
Si patrunde prin taciuni,
Distrugind amaraciuni.

Si ma scald in luci de soare
Si-n luceafarul din zare,
In miros de prospetime
Simt ca zbor fara-naltime.

Dar acum cind nu mai zbor
Prind o lacrima de nor,
Si ti-o dau fara sa shtiu
Ca are gust trandafiriu.

Vis copilaresc

Ce-ar fi sa fie cum a fost
Ce-ar fi din nou sa fie?
O slova scrisa fara rost
Si ascunsa-n poezie.

Sa mai apara pe un prag
Piciorul sting al tatei
Si glasul lui atit de drag,
Intr-un ecou al vatrei.

S-o vad pe mama cu-n suris
Cum vesel coace piine
Sa uit de urlet si de plins
Sa salt peste suspine.

Sa vin acasa cu pasi mari
Si nu ratacitoare,
S-aud a mamei voce tari
Cum cheama la mincare.

Sa ma asez in coltul drept
Linga a tatei mina,
Sa-l string din nou asa la piept
Sa-i spun ca nus straina.

Sa simt pe crestet un sarut
Duios..ca de parinte
Sa mai fi fost cum as fi vrut
N-as scrie prin cuvinte.

Dar nui nimic acum deja
Si poate nici n-a fost,
Doar gindu-mi dus pe undeva,
Un gind ce nare cost.

Ma indrept acum domol pe drum
Deschid o prea-straina usa
Vad o privire printre fum
Ce plinge cu cenusa.

Dar ma asteapta cineva,
El ... e la fel ca mine
Cu ochii blinzi de catifea,
Batrinul nostru ciine...

Opera poate fi citita cu inima la toate timpurile...

Opera-cartea tuturor timpurilor,O elegie ce nu moare in amploarea veacurilor.Ea este un adevarat ecou eliptic ce rasuna adinc in inima si si razbate muntii obstacolelor ajungind in sufletul omului tuturor timpurilor.Caci arta scrisului poetic este pretuita la o valoare inalta si se dovedeste a fi leacul inimilor bolnave de frumos.Ea ,literatura ,reprezinta perna de capatii a artei ,lacrima sclipitoare a culturii si perla civilizatiei. Aceasta capodopera universala culege prin sine totalitatea lucrurilor frumoase si timpurii ,amplificindu-se cu noi si noi minunatii spirituale. In galaxia operei scrise putem distinge si chiar atinge cu sufletul stelele literaturii ,putem admira frumusetea Luceafarului Eminesician ,poposind pe blindul loc a scrierilor romantice. As putea da o simpla definitie literaturii ,ce poarte un inteles profund "Calauza tuturor secolelor" ,caci cit vom trai ,literatura va fi muza vietii ,va fi ploaia diminetii ,va fi raza cea de soare si regina intre popoare.Literatura este o chemare a sufletului ,un model curgator al frumusetii ,un leac ce izbaveste lumea de urit si rau .Prin operele universale ai capacitatea de a manifesta o elegie launtrica ,de a te transforma din simplu om in profet. Cuvintul este un Zeu ,este o forma conventionala a vietii ce are o finete auzita ,un ton melodios si un gust nemaiintilnit. Ea este un spatiu de comunicare a celor ,ce cu dainuire de sine se afunda in acea lume a maretiei scrise.
Mesajul global al literaturii este cuprins de ansamblul sentimentelor cititorului. Literatura este o arta ,o magnifica infinitate a frumusetii .Odata ce eshtiadept al acestei lumi poti crea frumosul prin buchie si intelege infinitul.

Si daca nu eu?

De n-as fi eu ,pe cine-ai saruta?
Cu buzele amare de metal,
Iar la urechea ta cu greu cine a ofta?
Soptindu-ti mii de soapte de cristal.

Pe cine ai privi cu atita dor
Cu ochii aburiti si lacrimati,
Si cine-ar mai muri de dragul lor
Cind ei privesc in gol indurerati.

Cine te-ar mai stringe strins la piept
Si a ta frunte cu sfiala-ar saruta,
Si s-ar culca pe al tau umar drept
Si-n taina a ta tacere-ar asculta.

Prin parul tau umbrit si des
A cuie mina te-ar mai mingiia,
Cu dragoste si fara interes,
Cine ,iubitul meu te-ar astepta.

Si daca n-ar fi glasul meu,
Pe cine scumpule ai asculta
Si cine ti-ar sopti mereu,
Ca "Am fost si sunt pe veci a ta" .

Si daca nu eu atunci cine
Te-ar mai scalda printr-un apus,
Si si-ar da viata pentru tine
Si n-ar cerea nimic in plus...?

Sufletul -emblema existentei

Sufletul este nectarul cel mai dulce din floarea existentei umane.El este un izvor magnific din care izvorasc Diamantele telurice ,care mai apoi sunt incrustate in coroana vesniciei.Cel mai scump si mai valoros lucru este sufletul,deoarece de la el tot incepe,deoarece nu poate fi vindut sau cumparat,nu are un anumit pret material , ci o menire primordiala de a exista.Se spune ca stelele de pe cer sunt reflectarea cosmic-imaginara a fiecarui suflet de pe pamint si intr-adevar asa este caci steaua la fel ca sufletul lumineaza ,exista ,este vazuta la distante cosmice dar niciodata nu este atinsa.Acest feeric fenomen este o harazire Dumnezeeasca ,ce nu poate fi vazuta ,auzita ,pipaita dar in schimb poate fi simtita.Maiestriea sufleteasca denota un ansamblu de trairi ce difera necontenit,caci intr-o clipa esti coplesit de cele mai firave si placute senzatii si in aceeasi clipa te poate rani adinc si dureros lasindu-te singerind in strimtoarea propriei tale constiinte.Sufletul este un vulcan ireversibil ce izbucneste cu flacari in care se imbina concomitent lacrimi si zimbete ,bucurie si tristete .Sa hranim acest porumbel neprihanit cu boabe de bunatate ,cumsecadenie ,credinta ,pentru ca albul sau imaculat ,aidoma unei oglinzi ,reflecta si ridica spre cer fiecare picatura de nuanta traita.El harazeste orice ecou hoinar desprins din titinii sufletului.Aur , bani , faima ,nimic nu se compara cu sufletul,el este o emblema a existentei purificatoare pe pamint.

In memoria lui Ilie si Olga

Doua pasari ce se zbat
Prin durere au plecat,
Existind ca printr-un vis
Dar s-au stins intr-un abis.

Ca doi fluturasi in zbor
S-au infipt intr-un omor,
Impreun-au fost mereu
Chiar la ceasul cel mai greu.

Se iubeau fara limite
Iar acum sunt in morminte,
Zac in dor si de durere
Sub a cerului putere.

Un inceput,cind s-au iubit
Si-au murit intr-un sfirsit,
Ploi de lacrimi s-au prelins
Cind durerea s-a destins.

Pulberi grei de tristete,
Se strecoara prin noblete
Zari de tragica durere
Si un cer plin de tacere...

Asteptarea de mama

Esti blinda si dulce,
Cind dorul te duce
Esti zina si fee,
Esti mama o zee.

Ochii ca doua margaritare
Lucesc din ce in ce mai tare,
Zi de zi esti mai frumoasa
De sus fiind mereu aleasa.

Porti sub inim-o avere
Si acum tu ai putere,
Poti sa plingi de bucurie
Si sa-l cresti in maiestrie.

Treci prin greu si prin pustiu,
Dar sa stii ca el e viu
Ai o cinste de matase,
Iar iubirea-i printre oase.

Esti legata din simtire
Inteleasa prin privire,
Sinteti doua suflete impreuna
Si in viata o cununa...

Faza politica

Ce multa galagie se-nvirte in jur
Si nimeni nu-si gaseste rostul,
Din privirea si glasul obscur
Fiecare tinde sa-si majoreze postul.

Sunete lungi in divertisment
In politica tarii fundamentale,
Fiecare deputat, cu un gind elocvent
Incearca sa elimine esecuri fatale.

Un capsator s-a pierdut printre foi
Ce unia documente comune,
Iar secretara arunca-n gunui
A studentilor cerinte nebune.

Drumul in gauri cu totu-i proptit
Iar criminalitatea tot creste,
Intr-o parte, de lume ferit,
Copilul de foame cerseste.

In ograda creste un nuc,
Iar noi aderam la Europenizare
Cind apropiatii la munca se duc
Si cauta loc dupa hotare.

Drumul parcurs de suflet..

O picatura de lumina
S-a prelins pe soarta mea
Ca o laica rutina,
Dar lucie ca o stea.

A trecut prin zari albastre
Prin cearsaful cel din nori,
Prin ispite prea nefaste
Aducind doar reci fiori.

A trecut prin ploi si fulger
A luptat cu-n infinit,
I-au crescut aripi de inger
Chiar de suflet s-au lipit.

Astfel mic si invizibil
Sufletul suav pripeste,
Intr-un corp mic si sensibil
Inimioara vietuieste.

S-a lasat in univers
Ca intr-un foc din infinit
Inca fara interes,
Dar cu rostul inedit.

Mama-stea

Ti-a ruginit maicuta glasul
Caci doinele mai slab rasuna
Iar buzele-au uitat si dansul
Cind se roteau ca o furtuna.

Iar parul tau maicuta draga
De albul sortii e lovit,
Iar sufletul ca o desaga,
E-nchis dar pare fericit.

Si ochii tai ca o stihie,
E greu prin lacrimi ca sa-i vezi
Ascund o mare prea pustie
Si prea reala ca sa crezi.

Naframa ta cu fibre moi,
Ascunde-atitea amintiri,
Iar pasii nu mai sunt vioi
Calcind in gol dezamagiri.

As vrea sa am in loc de brate
Un cer senin si plumburiu,
Ca sa te cos cu fine ate
In rana timpului urgiu.

As vrea sa pot sa pling cu stele
Ca sa te scald in univers,
Ca sa fii luna printre ele
Sa uiti de lucrul cel pervers.

Sa pot maicuta te-as preface,
In picatura focului
Acolo unde totul tace,
Ai fi un invers totului!

O evadare contemporana

Mirosul de cafea invaluie casa
Dar pustie si goala e masa
Ma trezesc cu mare nerabdare
Dar nu te gasesk spre mirare.
Te caut insistent prin vis
In cuvintul de aseara desprins
Dar patul e rece si pustiu
Iar pe fereastra cerul e viu.
Plapuma are mirosul tau
Iar afara latra un dulau
Lacrimile in oki ma apasa
Iar dorul din inima nu ma mai lasa.
Ploaia tomnatica in geam imi batea
Iar lacrima rece obrazu-mi spala
Cu ochii tintiti spre poteca de afara
Iar pasii grabiti,asteptam s-aud iara.
Lumea trecea haina, grabita
Iar strada cea lunga parea zapusita.
Telefonul nici un zgomot nu scotea
Iar inima mea mai tare batea.

Enigma spre comoara

Cind printre mii de lacrimi vii
Eu te-am zarit numai pe tine,
Curgeau petale rubinii
Peste-ale tale buze fine.

Te-as ridica in univers
Ca sa sclipesti doar pentru mine,
Eu te-as chema ca un pervers
In toate cele trei destine.

Cind mergi in urma mea,o umbra
Mai tremura-un ecou profund
Iar prin imaginea cea sumbra,
Eu sentimentul mi-l ascund.

Prin parul tau mii de luceferi
Lumina toata si-au prelins
Iar dintr-atitia oameni teferi
Tu doar pe mine m-ai atins.

Pielea ta de catifea
Si acuma noaptea o visez,
Mirosul tau ca de cafea
Prin vene-ncerc sa il filtrez.

Cind ploaia ta,m-atinge iar
Nu sesizez ca esti departe,
Traiesc acum doar un cosmar
Ce tot ma chinuie in noapte.

Iar floare cea din urma,eu
Ti-o daruiesc acita oara...
Sa shtii ca te-am iubit mereu
Tu esti enigma spre comoara.

Te oglindesti doar in priviri
Din inima mea sfarimata,
Vei fi zidita-n amintiri
Ca o sentinta inventata...

Sarcina mitului

Sarcina mitului

Prin azurul ochilor mîngîie
Sufletul micuţ ce creşte în tăcere
Şi lăsînd privirea în melancolie,
Pietrifică întreaga sa avere.

Prin venele înguste şi ţesuturi
Curge fierbinţeala nestemată,
Iar candida amintire din trecuturi
Îi aduce bucuria granulată.

Prin enigma sufletului ce zvîcneşte
Ea păstrează taina fericirii...
Iar sufletul tot mai mult îi creşte
Păstrînd în ea fructul iubirii.

Fineţea trupului de mamă
Nuanţează sentimentele profunde,
Ascunzînd înlăuntru-i o gamă
Ce nu predomină momentele secunde.

Iubirea sa umple cupa,
Cupa sufletului înfiripat,
Iar sentimentele nu se văd cu lupa,
Dar la un apogeu prea-înnalt.

Unisonul vieţii plăsmuit,
Cugetă emblema universală,
Mama şi copilul e un mit
O majoră trăire morală.

Toamna in strazile noastre

Si cad frunze rubinii
Pe pamintul golas si rece,
Mai zboara pasari timpurii
Iar viata cu smerenie trece.

Copacul de nuc de la porta
Isi clatina crengile incolacite,
pe bolta-i picteaza o arta
Iar jos frumuseti ruginite

Firicele de iarba umbrite
Sunt bolnave de promoroaca,
Iar drumurile lungi si zenite
Cu tonul naturii se joaca.

Ferestre cu vata umplute
Se ivesc din friguratici ograzi,
Iar covoare bogat-tesute,
Imbie armonia in livezi

Mirosul galbenilor gutui,
Se imbie cu fumul din sobe
Picaturi de ploaie amarui,
Cad pe ferestre ca-n tobe.

Felinarul din strada e singur
Si lumineaza doar pustiiri,
Iar amintirea e un mugur,
Ce a -nflorit fericiri.

In cusca micuta un ciine,
Latra de foc speriat,
Iar jos spre bucata de piine
Privirea sio lasa disperat...

Melodiea de frunze uscate
Se invirteau intr-un vals,
Apoi la pamint linistit sunt lasate,
De vintul salbatic si fals.

Totul se pare o dramaturgie
Un vis timpuriu si supus,
O melancolica,hoinara urgie
Prescrisa de zeul de sus.

dreptul copilului

Un copil e un argint
Cind sopteste un cuvit,
El e fir de iarba verde
Ce in lumea rea se pierde.
Un copil e o minune
Un mister blind in cunune,
El e sufletul cuminte
Ce fiorul cald desprinde.
Un copil ce drepturi are
E luceafarul din zare,
Daruieste bucurie,
De-i crescut in maiestrie.
Un copil sa-l protejam,
Dreptul sa i-l respectam,
E un lucru prea maret
Ce pe lume n-are pret.
Dar un lucru poti sa-l scrii
Sa nu uiti c-am fost copii!

Bunicii...

Cu ochii tristi privesc spre drum
Dar nu zaresc din negru fum,
Nici chip de inger pamintesc,
Nici glasul blind,copilaresc.

Stau rezemati in prag de casa
Cu placintelele pe masa
Si ne asteapta sa venim
Ca dorul sa-l mai potolim

Insa tacerea surda si straina
Nu lasa loc nici de lumina,
Caci zarea-i trista si amara
Cind nepoteii nu-s pe afara.

Cuminti,tacuti,prea-iubitori
Asteapta gindul sa-l strecori,
Sa le apari macar in vis
Cind focu-n soba e aprins

Asculta calm si asteptind,
S-auda poarta scirtiind
Sa vazachipul de copil
Si firea lui de juvenil.

Cu mina dreapta,tremurinda
Isi tine fata cea plapinda,
Stergind cu mineca curata
Lacrima dorului secata

Doar vinturi aspre si confuze
Striveste frunzele obtuze
Si le mai lasa uneori
Cind ei sunt tristi si ginditori..

Ispita

Cind la popas de intrebare
S-aude un zgomot din oftat,
Ling-o rascruce de mirare
Sufletul pare agitat

Si dintr-o parte se iveste,
Cu neghiobie si desfat
Un punct de rau ce tot umbreste,
Urgia rea catre profet

Din partea dreapta cu finete
Un glas prea-blind,prorocitor
Si iti vorbeste cu noblete
De te astimperi ginditor.

Ce-i binele in viata asta..?
Un virf de ghimpe ascutit,
Caci peste tine da napasta
Si tot te lasa pedepsit

Faci bine,bine primesti,
In crunta soarta nemiloasa
Cu raul mult nu vietuesti
Raul la rau,mereu te lasa.

Tu..!constiinta prea profana,
De-ai cunostea un adevar,
Ca firea mea e pre vicleana
De albul tau,prea mult difer

Nuanta ta nu semnaleaza
In viata omuluinicicind,
Iar bunatatea captiveaza
Un spirit,nu si un vesmint.

Din ghiara mea cea ascutita,
Nu scapa sufletul curat
Firea de rau e insotita
De un ecou taios,presant

Al tau ecou adinc raneste
Si singereaza indelung,
Insa durerea-n muguri creste
Apoi ca lama ei strapung.

Fireste,raul e fierbinte,
Si scurge viata celui viu
Patrunde-n suflet si in minte
Si te-amorteste timpuriu.

Si se sporeau doua fiinte
Ca o sentinta imprecisa,
In conjugarea de dorinte
Cu vocea senina si aprinsa

Dar constiinta reflectinda
Ca-ntr-un imens cavou inchis
Si nu putea ca sa cuprinda,
Un rau,sau adevar incins.

Iar cind ispita grea a vietii,
Loveste greu si dureros
Te lasi pe umarul finetii,
Pe lucrul bun si grandios...

Omagiu-Grigore Vieru

Ca o fantoma aurita
Ai fost pe veci si vei ramiine,
O lacrima neoglindita,
Faptura ta de azi pe miine.

Ai scris de dor si de durere
Cind inima in hohote plingea,
Din zi in noapte prin tacere,
Penita ta nu se oprea.

Ai scris cu dor si fierbinteala,
ai scris o lume prin cuvinte,
In care dragoste e-o boala
Iar raul zace prin morminte.

Ai relefat o feerie
Si ai deschis un apogeu,
Tu ai zidit cu maiestrie,
Cu miini de am si nu de zeu.

Poezia ta va fi pe veci
Scriptura sfinta de altar,
Nuante sumbre, dar nu reci
In poezia Formular.

Tu ai iubit cu foc pamintul
Scriind ce-i dragostea de mama,
S-au dus doar anii nu si gindul,
Lasindu-ti cartea ca o gama.

Un clopot lungiti plinge moartea
Cu picaturi fierbinti de ploaie,
Dar anii ti-au luat si partea
Cind lacrimile curg siroaie.

Pustie-i lumea ca si glia,
De singe-i inima din zare
Inchisa-n fler e armonia,
Iar ziua-cum n-are culoare.

dragoste de vampir

O simpla faptura sihastra
Aparea ca o enigma mereu,
Seara pe la fereastra
Cu aripi frumoase de zeu.
Privea acea dulce faptura
Cu ochii sticliti de cristal,
Cu focul iubirii pe gura
Si cu inima grea de metal.
Paru-i umbrit de o negreata
Ce ochii frumosi i-ascundea,
Cadea linistit ca o ceata
Pe fata cea alba de nea.
Miinile aspre dar blinde,
Tremurau de sfiala sau dor,
Iar gleznele reci si plapinde,
Stateau pe albastru covor.
Pielea lui ca de catifea,
Iubea doar raze de luna,
Iar cind soarele lumina
Era diamantul-cununa.
Mirosul de suflet curat
Ii stirnea un fel de lene,
Aripile pluteau inspre pat,
Iar foamea curgea printre vene.
Cind chipul cel rece si gol,
Privea inspre ea injghebat,
Era asa zisul miracol,
Ce in suflet cu har s-a incrustat.

Inima parca zvicni ,
Ca o coarda rupta de vioara,
Iar sufletul rau ii cricni
Ca e o fapta murdara.
S-apropiea muribund
De victima fermecatoare,
O privea indelung si profund
Si intelegea ca il doare…
Ea,dormea dulce si cald
In patu-i luciu de margele,
Iar plapuma lunga de fald,
O acoperea in inele.
Parul ei negru-curat,
Se destrama din cosite
Iar chipul ei pietrificat ,
Nu patrundea printer fite.
Buzele rosii si mari
De parca erau unse cu miere,
Ochii ca doi margaritari
Ferecau o majora putere.
Trupul ei alb de fecioara
Emana o caldura simtita,
Iar din imaginea prea clara,
Fugea luna pe perete umbrita.
Era asa dulce si mica,
Ca inima lui se-ncalzi,
Iar sufletul rece de frica
Singe-plumburiu prin vene porni.

Simtea ca e freamatul mortii,
Simtea ca ii foame de lup,
Insa vointa cruda a sortie
Il pripi spre firavul trup.
Cind dintii lui albi de juvina
Crescu din nous pre pacat,
Inima-I dulce suspina
Spre trupul ei alb nepatat.
O puternica fiara inlauntru-i
Se zbatea din nou si din nou,
Desprinzind durutu-I si cruntu-I,
Nemilosul si recele ecou.
Insa tristete-l doboara
Cind orologiu fix rasuna,
Si il facu sa tresara
Iar intr-un timp el pleca.
El se-nalta iar in bezna,
Caci soarele chinu-I lungea
Picioarele déjà de la glezna.
Ca un bristol lumina.
Zina trecu ca o placer
Fata de viata se bucura,
Insa baiatul zacea in durere
Si seara cu greu astepta…
Iata ca soarele varsa apusul
Pe bolta mareata de dor,
Si ceasul invirte mai repede fusul,
Iar el se gindea la omor.
Iat-o iar mica,suava
In patul proptit de stejar,
Iar avea reactive grava
La lumina umana de far
Isi indrepta podoaba sentimental
Spre corpul uman de pe pat,
Si o privea cu sfiala
Iar pasiunea in sine-aucrustat.
Cind,printer hoinarele clipe plapinde,
Fata ochii larg ii bunghi,
Iar privirile lui dure-plapinde,Lacrimi pasionale slobozi.
Ea trsari speriata.
Si il privy tremurind,
Faptura ei era inspaimintata
Si vazu raul plingind.
Plapuma alba de matase.
O acoperea pronuntat,Mina si-o strinse pina la oase,
Si se tinea strins de pat.
Ochii lui neori-carbune
O cuprinse pasional,
Iar bataile inimii nebune Il facu sa uite ca-I criminal.
Fecioara vazu incercarea
Si-a inteles ca-I nebun,
Dar ii placu remuscarea
Si-l recunoscu …E Neptun*
Lacrima de demon rece
Pe cearsaf s-a prelins,
Dar mai era si o lege
Umpirul de om e distins.
Privirile lor ca o sageata
Se intilni strapunzator,
Firea cea dulce de fata
Si hoinarul inspaimintator.
Eliptica si stinsa lumina,
Crea un anturaj romantic,
Iar fereastra iesea in gradina-
Cu decorul draperic si antic.
Feerica raza de umbra,
Ii lumina un intuneric patruns
Iar adoranta cea sumbra
Degaja un imbold spre apus.
Succedarea de clipe succinta
Ii faceau sa se adore mereu
Ora si minuta regenta,
Ii facea faceau sa suspine din greu.
Acea intilnire dorita
Se prelungea tot mai mult,
Fata de pieptu-I pripita
Accelera un insult.
Soarele isi facea prezenta
Cocosul striga din ocol,
Si nu mai exista indiferenta
Si nu mai era sufletul gol.
Veni clipa despartirii.
Poposeau momentele ferrite,
Si ardea focul iubirii
Intre inimile prea diferite.
El se-nalta iar in bezna,
Lasindu-I pe obraz un sarut
Atunci se-ncalzi pina-n glezna,
Si a simtit ca l-a pierdut.
Statea la fereastra cea rece,
Il petrecea cu priviri,
Credea ca totul va trece
Si v-a trai-n amintiri.
Tinea mina pe curata peluza,
De unde el zboru si-a luat,
Lumina crestea tot confuza
Iar glasul in gol i-a vibrat.
O frica enorma de fire
Oschezofrenie ascunsa,
O lacrima in privire,
O dragoste in suflet patrunsa.
Iata ca ziua iar trece
Uite si soarele nu-I,
Ea asteapta lumina sa plece,
Ca sa apara din nou chipul lui.
Noaptea,cu plapuma ,
Invalui tot intr-un mister,
Clipa asteapta tot sa treaca,
Iar stelele straluceau ca un colier.
Astepta sa vina iubitul,
Ore intregi astepta,
Dar mai degraba veni rasaritul
Iar fata cu lacrimi plingea.
Armonioasa natura candida,
O bucura pe deplin,
Insa fecioara nu dori sa deschida
Inima catre cerul senin.
Era disperata si trista
Se gindea ca la si pierdut,
Dar soarele lumina de pe pista
Soptindu-i ca e un inceput.
S-apropie iarasi umbrirea
Si seara veni din apus,
Iar ea astepta cu privirea
Ingerul negru de sus…
Viltoarea cumplita a noptii
Timpanul fecioarei presa,
Asteptarea sihastra a sortie
Inca in trup fredona.
Se aseaza la fereastra
Si intr-un moment adormi
Cu mina intinsa pe glastra
Si dorul in sine atipi.
Un zgomot bizar printre vise
Ii tulbura somnul mut,
Ea atintea multe mize,
Din cel din urma sarut.
Cind ochii abia de-I deschise
Il revazu incruntat
Cu miscari clare si precise
Ii paru infometat.
Dar cum setae sa-i potoleasca?
Cum sa-l hraneasca cu singe?
Putea inima sa I se opreasca,
Cu a lui provocari prea natinge.
Gitul ei lung, maiestuos
Si talia sa arcuita,
Durerea apasa pin la os
Si clipa parea uluita.
S-a repezit ca un leu inspre ea,
O apuca de mijloc,
Fata cu greu rasufla
Si tot spera ca-I un joc.
Insa chipul frumos, luciferic
Cu ochii cei negri o privea,
Imaginea strins periferic
Durerea si foamea atesta.
O impinse cu asprime,
In patul albastru si gol,
Se-ndeparta in inaltime
Cu picioarele negre de sol.
Era trista si disperata,
Prin genele negre siroaie curgeau,
Pe fata cea alba, imaculata
Doar cristalele amare luminau.
Credea ca-i un vis,
Ii parea ca-I va trece,
Dar era in abis,
Simtea numai vintul cel rece.
Statuse asa pina dimineata,
Cind soarele razele-si umple
Lacrimile disparu de pe fata,
Lasind doar tacerile sumbre.
Oglinda pripita pe perete
Felinarul aprins reflecta,
Iar chipul fecioarei cochete
Sleita putere purta.
Il iubea cu tot simtul si corpul
Fiecare miscare o lega,
Era pentru ea alinarea si drogul
Totul pentru ea,el era.
Dar cum va fi iubire de singe
Si cum sa-ntelegi un omor?
Cind sufletul in hohote plinge
Iar constiinta zace in dor.
Se framinta printre ginduri
Si cauta luminis,
Iar mintea fugea printre rinduri
Dar ajungea in desis.
Ca o copila ratacita,
Intr-un pustiu imaginar
Gindirea era pribegita
Ca un profet literar.
Gindea cu asprime si mila
Din dragoste si ura nebuna
Si nu era doar o sila,
Era o dragoste comuna.
Si iarasi lumina se stinge,
Iar dinsa ii scrie-un ravas
Cind noaptea haina atinge
Sufletul lui negru si las.


Cu lacrimi de singe si fiara,
Ea rim ape fila scria,
Stia ca prea mult o sa-l doara,
Iar penita de dor tremura.
A stins din oftat luminarea
Si a plecat spre apus,
Ravasul sprijinea la fereastra floarea,
Iar gindul spre el e supus.
Mergea hoinarind pe coline,
Credea ca asa va scapa,
Calcind pe paminturi straine
Luna pe cer lumina.
El,ca o fantoma sinistra,
O cauta prin palat,
Inima lui nu rezista
Si se-arunca pe a ei pat.
Cind o stea-calauza din nouri,
Avea o cadere usoara
Si auzi iar ecouri,
La usa ce duce afara.
Cind pe masa micuta,
Zari un décor,
Scrisoarea ei din cotruta,
Il ridica iar in zbor.
Lacrimile l-au podidit
Prin inima rece de fier,
Iar zarea a zugravit
Calea ei,ca un mister.

Lasa jos ravasul,
Indata si a plecat…
Era departe fagasul
De fortaretul palat.
Prin ploaia cumplita de vara
Simtea oboseala haina,
Dar un miros il facu sa tresara,
Prin zona umbrita,straina.
A simtit mirosul de singe
Ce ald in trup circula,
Recunoscu glasul ce plinge
Si calm inspre ea se-ndrepta.
Pasii aievea lipiti de pamint
Erau sprijiniti in tacere
Si n-apuca sa zica un cuvint
Ca simti a iubirii putere.
Ea statea zgribulita de frig,
Linga cumpana de la fintina
Haina se agata de un cirlig
Dar tot semana cu o zina.
Tresarea indelung si mereu
De spaima cumplita sau jale,
De parca era cu tupeu
Ca nu-i aparea nimeni in cale.
O apuca de mijlocul subtire
Racind-o cu mina de gheata,
Fata insa e tare de fire
Si nu dadea emotii pe fata.

A tot privit-o cu ochii,
Parca iertind-o pentru nimic,
Bucata din capatul rochiei
Se si rupse de cirlig.
Cind tinta cea ascutita si rece
A si ajuns la picior,
O picatura de singe ce trece
L-a impins la un josnic omor.
Isi rasfringe abund puterea
Spre trupul fara pacat,
Il uimi insa tacerea
In trupul fecioarei uscat.
Ea intinse doar gitul pe spate,
Ochii ei mari in pleoape a inchis,
Apucindu-l strins de coate
Credea ca trupu-I déjà e ucis.
Era doar o jertfa cumplita,
Ce a cazut in a lui plasa?
Era o dragoste neimplinita
Ce viata amorului lasa.
Se priveau ochi in ochi reciproc
Si tineau miinile de singe pline,
Erau unul pentru altul un drog,
Si se sarutau cu buzele-n suspine.
Gustul lui de vampire,
O innebuni si mai tare,
Dragostea e un elixir,
Ce poseda o putere prea mare.

Intr-un moment se opri…
Si ii zimbi pentru ultima oara,
Dintii in gitu-I pripi
Cu dragoste,fara s-o doara.
Ea lasa in jos mina,
Ochii aburiti ii inchise,
Dintre copaci se vedea numai luna
Caci ea era dusa de vise.
Cazu jos fara suflare,
Era un simplu trup neinsufletit,
Stia ca dragostea doare,
Cind iubitu-I din rau e zidit.
Statea linga ea,plin de singe
Si nu a inteles ce a facut ,
Bratul ei la piept,ia si il stringe
Avind remuscari din trecut.
O privea cu adoranta si foc,
O saruta peste tot pre fierbinte,
O ridica apoi de mijloc
Si se indrepta spre morminte.
Era tirziu pentru a mai schimba ceva
Caci firava inima tace,
Plingea de rautatea ce o avea,
Trupu-I era parca in ace.
O ducea zburind inspre nori
Cu aripile negre si mari,
In sine avea numai reci fiori,
Iar din ochi ii curgeau margaritari.

Slabit de putere si de speranta,
A inteles ca e ucigas
Foamea era o adoranta
Caci l-a facut ca un las.
Era sedus de acea fiinta umana,
Privind-o in lung si in lat,
Era din dragoste,profana
O fata maiastra de le palat.
Ii purta neinsufletitul trup,
Il ridica la-naltime
Dar dintii lui negri de lup
O configurau o cruzime.
Era convins ca o va revedea
Aceeasi faptura de la palat,
Ca va hoinari pe undeva
Si o va gasi neaparat.
Credea in dragostea lui,
Credea in ceea ce-I scris,
Nu purta pasiunea nimanui
Si traia viata intr-un vis .
Dar ea era alta, complet,
Era ceva neinteles,
Era fiica de profet,
Fructul paradisului ales.
A ridicat-o pe stinca de sus
Cind ploaia siroaiele-si varsa
A ajuns tocmai la apus,
Pe care ea ziua intreaga il astepta.

A culcat-o pe iarba matasoasa,
La dosul unui copac
Si a acoperit-o cu aripa groasa,
Calda ca firul de bumbac.
Vroia mireasa sa-I devina,
Era un lucru firesc,
Un demon cu o fata divina-
Doua suflete ce se iubesc.
Insa el era vesnic,
Iar ea timpurie,
Nu putea arde un sfesnic
Cu opusuri de energie.
Ca s-o duca acolo,a omorit-o,
In bezna de la altar,
Astfel si a trecut-o
In amarul vesnicului nectar.
Cum pasi in cetate,
Fecioara ochi-a deschis,
Era inca palida de moarte
Si-l privea dur,dar précis.
Nu intelese pe data faptura
Ca-n lumea lui omul nu traieste
Si viata ei e doar rupture
Ce vesnica dragoste daruieste.
Pentru a fi impreuna
A platit un prêt prea major,
Tinea in mina o cununa
Calcind pe negrul covor.

Era intr-o rochie sura,
Caci totul negru va fi,
Cu focul iubirii pe gura,
Amindoi impreuna-or trai.
Pe crestet purta coronita
Nu din romanite sau ghiocei,
Nu era ca la o fetita
Ci din pene de zmei.
Rochia ei de matase
Era impletita cu spini,
Ea ii simtea pina-n oase
Si mai avea mindri catrini.
Era uluitor de frumoasa,
In negru vesmint nestemat,
Era ca o craiasa-
Mindra fT de maritat.
El ii tinea micuta mina,
Strins leganind-o de dor
Si mai simte faptura ei fina,
Ce tremura in amor.
Se indreptau catre sfesnic
Cu cintece de funeral,
Caci dorul lor era vesnic
Parind un lucru ireal.
Cind ajunse in cealalta parte,
El o privi disperat,
Ea se semna cu singe in carte
Cu zbucium in suflet curat.

De era imparatia cea sumbra,
Era impreuna cu el,
Apoi dintr-o haotica umbra,
Ii imbraca un inel…
Pe miini ii schita aripi negre,
Iar dintii crescu cadentat,
Schimbarile mari si integre
Si gitul mai pronuntat.
Il apuca strins de mina
Si-i simti inima grea de metal
Avea o privire dulce-haina
Si doua inele din negru cristal.
Se innaltau amindoi in vazduh
Cu dragostea lor din povesti,
Erau doua suflete intr-un duh
Fara asemuiri omenesti.
Erau fericiti prin ceata scrumbie,
Se iubeau ca doi nebuni,
Existau printr-o feerie
Si acceptau doar minuni.
Astfel din mindra fecioara,
Se prefacu in vampir,
Si spuse”iubirea e amara
Dar ma facu sa respir…”