Ti-a ruginit maicuta glasul
Caci doinele mai slab rasuna
Iar buzele-au uitat si dansul
Cind se roteau ca o furtuna.
Iar parul tau maicuta draga
De albul sortii e lovit,
Iar sufletul ca o desaga,
E-nchis dar pare fericit.
Si ochii tai ca o stihie,
E greu prin lacrimi ca sa-i vezi
Ascund o mare prea pustie
Si prea reala ca sa crezi.
Naframa ta cu fibre moi,
Ascunde-atitea amintiri,
Iar pasii nu mai sunt vioi
Calcind in gol dezamagiri.
As vrea sa am in loc de brate
Un cer senin si plumburiu,
Ca sa te cos cu fine ate
In rana timpului urgiu.
As vrea sa pot sa pling cu stele
Ca sa te scald in univers,
Ca sa fii luna printre ele
Sa uiti de lucrul cel pervers.
Sa pot maicuta te-as preface,
In picatura focului
Acolo unde totul tace,
Ai fi un invers totului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu