Cît de sofisticat poate fi omul

Deseori privesc în oglindă şi nu regăsesc un ideal în ceea ce văd,sunt sigură că şi voi(în special femeile) vă ciocniţi cu aceeaşi problemă. Pistrui..zgrăbunţe..riduri..buze prea mici ..ochi prea holbaţi.. etc..
Oare v-aţi pus vreodată întrebarea :Ce ar fi dacă oamenii ar fi fost ideali? Păi, e simplu, nu am mai fi oameni,cu toate că dacă generaţiile trecute ar fi învăţat pe greşelile altora, atunci noi, cei de azi , am fi ajuns la o perfecţionalitate garantată.Dar oare e de ajuns să fii perfect fizic ca să fii un ideal? La sigur că nu, de asta m-am convins zilele trecute în cel mai neaşteptat loc, în transportul public,cînd o domnişoară sau doamnă, nu am mai înţeles asta pînă în ziua de azi, s-a urcat în transport şi a şocat toată lumea cu aspectul său fizic. Privind-o nu-i puteai găsi nici un defect uman dar arăta groaznic. Fon-ul de ten era exagerat,iar genele alungite abia clipeau şi ascundeau frumuseţea ochilor albaştri, părul vopsit şi alungit,iar buzele -Botex-100%. Iată-l omul ideal.. la prima vedere, însă nu şi în societatea noastră.. Toată lumea o privea ca pe un 'obiect cosmic' .. Credeţi-mă nu critic moda, ci megaexagerarea ei, căci cufundîndu-te în dilemele contemporanităţii îţi pierzi valoarea etică. Fapt ce l-a dovedit doamna sau domnişoaraX căci punctul de extrem a fost întrebarea spontană şi stranie care i-a adresat-o şoferului şi care a făcut să rîdă tot autobuzul. Tocmai această întîmplare m-a făcut să înţeleg că imperfecţiunile noastre ne fac atît de frumoşi , atît de umani şi atît de diferiţi. Îmi dau seama că frumuseţea are termen de valabilitate cu mult mai scurt ca sufletul şi că suntem ceea ce suntem în pofida stranietăţilor fizice.

balada unui lup

In sute de sclipiri a diminetii
Ei se-alintau ca doi copii,
In ochi proptite, firele tandretii,
Zburdau pe ninsele cimpii

O picatura de arur stravezie
I-a rasarit in ochi precum o stea,
Un zimbet a lasat din modestie
Si s-a intins pe neaua grea

El,muribund de atita frumusete
Si-a intins botul pe blana ei
Nu mai gaseau ei timp pentru tristete
Caci se scaldau in palma dragostei

Si nu era fiinta mai ferici pe lume,
Chiar de e lup si chiar de e hoinar
Exista ea si asta toate spune,
Iar dragostea nu e ceva bizar.

Era un frig cumplit de munte
Insa in inimi focul flacara,
In sute de ecouri ciunte,
Bataia inimilor triumfa

Asa o stare de euforie
Traia atunci ,in permanent
Sa fii tatic nu e o meserie
Insa de ea,era el dependent.

O inima fierbinte pe-un timp rece
Scotea doar aburi de smarald,
Dar frigu-e dur si timpul trece
Si el pleca sa caute un loc mai cald

Doar urlete de despartire
Se auzeau repetitive-n cale,
Dar de la ea, numai nestire
Se auzea cind cobora la vale.

Cu remuscari, insa prudent mergea
Cind... o impuscatura,
Din virf de munte tare evoca
In inima de lup o crapatura

Era inspaimintat si tremura
Cind capul inspre brazi il ridicase
Si chipul ei in fata-i aparea
Iar ginduri proaste inima i-o invadase.

Nu mai simtea nici oboseala
Si nici foamea nu o mai simtea,
Simtea doar frica cea fatala
Iar inima cu zgomote batea.

Nu mai vedea nici deal nici vale
Caci alerga la ea ca un nebun
Rupea tot ce-apare in cale
De e dusman de e strabun.

Si iata-l, cu ochii plini de lacrimi
O privea lung si muritor
Vedea in fata numai patimi
Si se stinge deja de dor.

O lacrima din ochi prea azurie
A cazut peste pamintul inghetat
Si a cuprins culoare josului rosie
Iar el,linga iubita s-a lasat.

Un scheunat a tremurat in zare
Un urlet de un spirit iubitor,
Era in suflet disperat prea tare
Si-avea parte de-un groaznic fior.

Dar trupul ei inca bolnav de viata
Zacea in singe innecat,
Prin prisma ei murea inc-o speranta,
Trei suflete in cer s-au ridicat

Cita durere, cita-amaraciune
In ochii lui ceteai un univers
Intunecat si negru de taciune
Cu un gind de razbunare prea pervers

Un simplu glonte dar cita durere
Si trei embleme intr-un funerar,
Caci ea,cu ei erau o avere
Insa acum e doar un lup hoinar.

Ploaia

Un zgomot plin de albastrime,
Cu picaturi strinse-n multime
Cad rapid in ritm de vals,
Producind un plinset fals.

Nouri negri cadentati,
Peste noi,greoi lasati
Se apasa pe nervuri
Ce goale circula-n strimturi.

Un liman de lacrimi sacre
Spala un soi de poame acre
Si patrunde prin taciuni,
Distrugind amaraciuni.

Si ma scald in luci de soare
Si-n luceafarul din zare,
In miros de prospetime
Simt ca zbor fara-naltime.

Dar acum cind nu mai zbor
Prind o lacrima de nor,
Si ti-o dau fara sa shtiu
Ca are gust trandafiriu.

Vis copilaresc

Ce-ar fi sa fie cum a fost
Ce-ar fi din nou sa fie?
O slova scrisa fara rost
Si ascunsa-n poezie.

Sa mai apara pe un prag
Piciorul sting al tatei
Si glasul lui atit de drag,
Intr-un ecou al vatrei.

S-o vad pe mama cu-n suris
Cum vesel coace piine
Sa uit de urlet si de plins
Sa salt peste suspine.

Sa vin acasa cu pasi mari
Si nu ratacitoare,
S-aud a mamei voce tari
Cum cheama la mincare.

Sa ma asez in coltul drept
Linga a tatei mina,
Sa-l string din nou asa la piept
Sa-i spun ca nus straina.

Sa simt pe crestet un sarut
Duios..ca de parinte
Sa mai fi fost cum as fi vrut
N-as scrie prin cuvinte.

Dar nui nimic acum deja
Si poate nici n-a fost,
Doar gindu-mi dus pe undeva,
Un gind ce nare cost.

Ma indrept acum domol pe drum
Deschid o prea-straina usa
Vad o privire printre fum
Ce plinge cu cenusa.

Dar ma asteapta cineva,
El ... e la fel ca mine
Cu ochii blinzi de catifea,
Batrinul nostru ciine...

Opera poate fi citita cu inima la toate timpurile...

Opera-cartea tuturor timpurilor,O elegie ce nu moare in amploarea veacurilor.Ea este un adevarat ecou eliptic ce rasuna adinc in inima si si razbate muntii obstacolelor ajungind in sufletul omului tuturor timpurilor.Caci arta scrisului poetic este pretuita la o valoare inalta si se dovedeste a fi leacul inimilor bolnave de frumos.Ea ,literatura ,reprezinta perna de capatii a artei ,lacrima sclipitoare a culturii si perla civilizatiei. Aceasta capodopera universala culege prin sine totalitatea lucrurilor frumoase si timpurii ,amplificindu-se cu noi si noi minunatii spirituale. In galaxia operei scrise putem distinge si chiar atinge cu sufletul stelele literaturii ,putem admira frumusetea Luceafarului Eminesician ,poposind pe blindul loc a scrierilor romantice. As putea da o simpla definitie literaturii ,ce poarte un inteles profund "Calauza tuturor secolelor" ,caci cit vom trai ,literatura va fi muza vietii ,va fi ploaia diminetii ,va fi raza cea de soare si regina intre popoare.Literatura este o chemare a sufletului ,un model curgator al frumusetii ,un leac ce izbaveste lumea de urit si rau .Prin operele universale ai capacitatea de a manifesta o elegie launtrica ,de a te transforma din simplu om in profet. Cuvintul este un Zeu ,este o forma conventionala a vietii ce are o finete auzita ,un ton melodios si un gust nemaiintilnit. Ea este un spatiu de comunicare a celor ,ce cu dainuire de sine se afunda in acea lume a maretiei scrise.
Mesajul global al literaturii este cuprins de ansamblul sentimentelor cititorului. Literatura este o arta ,o magnifica infinitate a frumusetii .Odata ce eshtiadept al acestei lumi poti crea frumosul prin buchie si intelege infinitul.

Si daca nu eu?

De n-as fi eu ,pe cine-ai saruta?
Cu buzele amare de metal,
Iar la urechea ta cu greu cine a ofta?
Soptindu-ti mii de soapte de cristal.

Pe cine ai privi cu atita dor
Cu ochii aburiti si lacrimati,
Si cine-ar mai muri de dragul lor
Cind ei privesc in gol indurerati.

Cine te-ar mai stringe strins la piept
Si a ta frunte cu sfiala-ar saruta,
Si s-ar culca pe al tau umar drept
Si-n taina a ta tacere-ar asculta.

Prin parul tau umbrit si des
A cuie mina te-ar mai mingiia,
Cu dragoste si fara interes,
Cine ,iubitul meu te-ar astepta.

Si daca n-ar fi glasul meu,
Pe cine scumpule ai asculta
Si cine ti-ar sopti mereu,
Ca "Am fost si sunt pe veci a ta" .

Si daca nu eu atunci cine
Te-ar mai scalda printr-un apus,
Si si-ar da viata pentru tine
Si n-ar cerea nimic in plus...?

Sufletul -emblema existentei

Sufletul este nectarul cel mai dulce din floarea existentei umane.El este un izvor magnific din care izvorasc Diamantele telurice ,care mai apoi sunt incrustate in coroana vesniciei.Cel mai scump si mai valoros lucru este sufletul,deoarece de la el tot incepe,deoarece nu poate fi vindut sau cumparat,nu are un anumit pret material , ci o menire primordiala de a exista.Se spune ca stelele de pe cer sunt reflectarea cosmic-imaginara a fiecarui suflet de pe pamint si intr-adevar asa este caci steaua la fel ca sufletul lumineaza ,exista ,este vazuta la distante cosmice dar niciodata nu este atinsa.Acest feeric fenomen este o harazire Dumnezeeasca ,ce nu poate fi vazuta ,auzita ,pipaita dar in schimb poate fi simtita.Maiestriea sufleteasca denota un ansamblu de trairi ce difera necontenit,caci intr-o clipa esti coplesit de cele mai firave si placute senzatii si in aceeasi clipa te poate rani adinc si dureros lasindu-te singerind in strimtoarea propriei tale constiinte.Sufletul este un vulcan ireversibil ce izbucneste cu flacari in care se imbina concomitent lacrimi si zimbete ,bucurie si tristete .Sa hranim acest porumbel neprihanit cu boabe de bunatate ,cumsecadenie ,credinta ,pentru ca albul sau imaculat ,aidoma unei oglinzi ,reflecta si ridica spre cer fiecare picatura de nuanta traita.El harazeste orice ecou hoinar desprins din titinii sufletului.Aur , bani , faima ,nimic nu se compara cu sufletul,el este o emblema a existentei purificatoare pe pamint.