balada unui lup

In sute de sclipiri a diminetii
Ei se-alintau ca doi copii,
In ochi proptite, firele tandretii,
Zburdau pe ninsele cimpii

O picatura de arur stravezie
I-a rasarit in ochi precum o stea,
Un zimbet a lasat din modestie
Si s-a intins pe neaua grea

El,muribund de atita frumusete
Si-a intins botul pe blana ei
Nu mai gaseau ei timp pentru tristete
Caci se scaldau in palma dragostei

Si nu era fiinta mai ferici pe lume,
Chiar de e lup si chiar de e hoinar
Exista ea si asta toate spune,
Iar dragostea nu e ceva bizar.

Era un frig cumplit de munte
Insa in inimi focul flacara,
In sute de ecouri ciunte,
Bataia inimilor triumfa

Asa o stare de euforie
Traia atunci ,in permanent
Sa fii tatic nu e o meserie
Insa de ea,era el dependent.

O inima fierbinte pe-un timp rece
Scotea doar aburi de smarald,
Dar frigu-e dur si timpul trece
Si el pleca sa caute un loc mai cald

Doar urlete de despartire
Se auzeau repetitive-n cale,
Dar de la ea, numai nestire
Se auzea cind cobora la vale.

Cu remuscari, insa prudent mergea
Cind... o impuscatura,
Din virf de munte tare evoca
In inima de lup o crapatura

Era inspaimintat si tremura
Cind capul inspre brazi il ridicase
Si chipul ei in fata-i aparea
Iar ginduri proaste inima i-o invadase.

Nu mai simtea nici oboseala
Si nici foamea nu o mai simtea,
Simtea doar frica cea fatala
Iar inima cu zgomote batea.

Nu mai vedea nici deal nici vale
Caci alerga la ea ca un nebun
Rupea tot ce-apare in cale
De e dusman de e strabun.

Si iata-l, cu ochii plini de lacrimi
O privea lung si muritor
Vedea in fata numai patimi
Si se stinge deja de dor.

O lacrima din ochi prea azurie
A cazut peste pamintul inghetat
Si a cuprins culoare josului rosie
Iar el,linga iubita s-a lasat.

Un scheunat a tremurat in zare
Un urlet de un spirit iubitor,
Era in suflet disperat prea tare
Si-avea parte de-un groaznic fior.

Dar trupul ei inca bolnav de viata
Zacea in singe innecat,
Prin prisma ei murea inc-o speranta,
Trei suflete in cer s-au ridicat

Cita durere, cita-amaraciune
In ochii lui ceteai un univers
Intunecat si negru de taciune
Cu un gind de razbunare prea pervers

Un simplu glonte dar cita durere
Si trei embleme intr-un funerar,
Caci ea,cu ei erau o avere
Insa acum e doar un lup hoinar.

Ploaia

Un zgomot plin de albastrime,
Cu picaturi strinse-n multime
Cad rapid in ritm de vals,
Producind un plinset fals.

Nouri negri cadentati,
Peste noi,greoi lasati
Se apasa pe nervuri
Ce goale circula-n strimturi.

Un liman de lacrimi sacre
Spala un soi de poame acre
Si patrunde prin taciuni,
Distrugind amaraciuni.

Si ma scald in luci de soare
Si-n luceafarul din zare,
In miros de prospetime
Simt ca zbor fara-naltime.

Dar acum cind nu mai zbor
Prind o lacrima de nor,
Si ti-o dau fara sa shtiu
Ca are gust trandafiriu.

Vis copilaresc

Ce-ar fi sa fie cum a fost
Ce-ar fi din nou sa fie?
O slova scrisa fara rost
Si ascunsa-n poezie.

Sa mai apara pe un prag
Piciorul sting al tatei
Si glasul lui atit de drag,
Intr-un ecou al vatrei.

S-o vad pe mama cu-n suris
Cum vesel coace piine
Sa uit de urlet si de plins
Sa salt peste suspine.

Sa vin acasa cu pasi mari
Si nu ratacitoare,
S-aud a mamei voce tari
Cum cheama la mincare.

Sa ma asez in coltul drept
Linga a tatei mina,
Sa-l string din nou asa la piept
Sa-i spun ca nus straina.

Sa simt pe crestet un sarut
Duios..ca de parinte
Sa mai fi fost cum as fi vrut
N-as scrie prin cuvinte.

Dar nui nimic acum deja
Si poate nici n-a fost,
Doar gindu-mi dus pe undeva,
Un gind ce nare cost.

Ma indrept acum domol pe drum
Deschid o prea-straina usa
Vad o privire printre fum
Ce plinge cu cenusa.

Dar ma asteapta cineva,
El ... e la fel ca mine
Cu ochii blinzi de catifea,
Batrinul nostru ciine...