Sarcina mitului
Prin azurul ochilor mîngîie
Sufletul micuţ ce creşte în tăcere
Şi lăsînd privirea în melancolie,
Pietrifică întreaga sa avere.
Prin venele înguste şi ţesuturi
Curge fierbinţeala nestemată,
Iar candida amintire din trecuturi
Îi aduce bucuria granulată.
Prin enigma sufletului ce zvîcneşte
Ea păstrează taina fericirii...
Iar sufletul tot mai mult îi creşte
Păstrînd în ea fructul iubirii.
Fineţea trupului de mamă
Nuanţează sentimentele profunde,
Ascunzînd înlăuntru-i o gamă
Ce nu predomină momentele secunde.
Iubirea sa umple cupa,
Cupa sufletului înfiripat,
Iar sentimentele nu se văd cu lupa,
Dar la un apogeu prea-înnalt.
Unisonul vieţii plăsmuit,
Cugetă emblema universală,
Mama şi copilul e un mit
O majoră trăire morală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu